19 September 2014

What's up, Doc?

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
(Asos top, no name jeans, Zara sandals, Oasap bracelet, H&M rings and hat, vintage necklace)


Ca orice pasionată de vechituri şi vintage, nu puteam să ratez Jekeliusul din Braşov. Am fost la sfârşitul lui August câteva zile la munte, după cum probabil ştiţi, şi-am trecut atunci o fugă şi prin Braşov. Ultima dată când am mers, eram în liceu. Am neamuri acolo şi venisem în perioada sărbătorilor de iarnă parcă – asta acum vreo 5 ani. Am tot zis c-o să mă duc (dacă tot e la 3 ore distanţă şi mai sunt şi rubedeniile) dar nu, bineînţeles c-am amânat şi amânat şi tot amânat. Anyway, unde vreau să ajung e că mi s-a părut foarte fain şi schimbat oraşul faţă de cum îl ştiam eu de ultima dată când l-am văzut. Era frumos şi atunci dar de data asta, mi-a plouat în gură. Mare lucru n-am apucat să facem în nici o zi cât am stat dar am zis neapărat că vreau să merg la cafeneaua asta – Dr. Jekelius. Localul e micuţ şi cochet, decorat cu portrete vechi, lampadare, multe multe sticle şi sticluţe de uz medicinal, plus tot felul de vechituri inutile dar foarte mişto din punct de vedere estetic. Mie îmi plac nebuniile de genul iar Jekeliusul, în mod deosebit, îmi dă senzaţia c-am părăsit anul curent.
Am stat cred că vreo oră acolo, 5 minute cât m-am milogit de duduia de la casă să mă lase să fac poze, 3 minute pe ceas cât am băut un frappu-something-something, şi alte 40 în care am tras pozele. La un moment dat, îndemânatică cum mă ştiţi, am reuşit să dau cu camera de pământ. Nu intenţionat desigur, dar am aşezat-o pe masă şi cumva mi-am agăţat tocul în cureaua aia de gât. Am tras şi BAAAAAAAM! Am dat cu el de pământ. Mda, cred că nici dacă vroiam, nu reuşeam aşa mişcare. Moment în care, silenzio stampa. Toată lumea încremenise, chelneriţa disperată credea c-am spart vreun pahar ceva şi-o ardea pe acolo inocentă, dădea ture în viteză de la bar până la uşă – chipurile să vadă ce-i pe afară, nicidecum să tragă cu ochiul, paranoică c-am făcut pagubă. N-am făcut bre, chill. Aparatul a fost bine şi el. Am avut grijă să-i pup obiectivul şi să-i spun cuvinte dulci, după ce l-am ridicat de jos. M-a iertat.
De acolo ne-am mai fâţâit prin oraş, în zona centrală, unde am observat că sunt multe magazine de antichităţi şi anticariate. Am intrat, erau multe lucruri frumoase. Sigur că mi-ar fi plăcut să nimeresc în mijlocul unui târg cu aşa tematică dar tot n-am plecat cu mâna goală şi-am luat câteva cărţi. Next time, vin după lămpi, ceasuri, bibelouri, vaze, bomboniere, tablouri, sticle, umbrele, bijuterii, oglinzi, canapele, scaune, cutii, tăvi, ceainice, sfeşnice, tacâmuri, stilouri şi ce dracu am mai văzut în magazinele alea. VĂ VREAU TOATE VECHITURILE! 
Pin It

17 September 2014

Boho something something

1 2 3 4 5 6 7
(Zara skirt, Jessica Simpson sandals, Choies kimono, handmade top, H&M necklace, vintage bag)


În vara imediat următoare după terminarea liceului, acum 4 ani mai exact, aveam un mic business. Nimic major, doar ceva mic, suficient cât să-mi asigure banii de buzunar. Ei, în vara aceea mi-a mers deosebit de bine. Ciudat având în vedere cât de risipitoare sunt acum, dar ţin minte că toată vara aia nu-mi luasem nimic (mă rog, cei câţiva lei cheltuiţi la thrifting nu se pun, sunt sume modice) iar cu banii obţinuţi, mi-am cumpărat prima cameră DSLR (cea despre care vă spuneam acum câteva luni c-a dat ortul popii şi-a trebuit s-o schimb) şi sandalele din imagine. Era isterie pe blogurile de modă cu sandalele astea, replici după modelul Charles Anastase, copiate mai întâi de Jessica Simpson şi apoi uşor-uşor, de la Jeffrey Campbell până la Bershka şi tarabele din piaţă. Acum le găseşti literally peste tot dar în vremea aia, nici măcar nu se comercializau în România. Jessica who? Şi cum eu eram ferm pornită că vreau şi că o să am sandalele alea, no matter what, mi-am dat o mare parte din avuţia câştigată în acea vară pe prezentele sandale. Sigur că am plătit pe transport, taxe vamale şi comision, mai mult decât am dat pe sandale în sine (mi-au fost aduse din America, prin intermediari – care m-au uscat de bani) dar aveam faimoasele sandale Dany, ale Jessicăi. Într-o vreme chiar le visam.
A trecut valul ăla, ştiu, acum sunt la modă cu totul alte stiluri şi cu toate că nu le mai port aşa de des nici eu, am rămas cu un fel de nostalgie. Evident, taică miu a zis să le punem pe foc de când le-am luat. Bine, tata aşa zice cu majoritatea pantofilor mei – pentru că e un invidios, ăf cors.
Le-am adus recent de la Buzău fiindcă aveam ceva în minte cu kimonul ăsta – respiră, kimonoul serveşte foarte bine că acoperământ (sau închide pagina, mă rog) şi cu bluza. Aia e făcută de mine, dintr-un tricou mai vechi, urmând un tutorial simplu de pe net. Fusesem la un târg de vechituri (de unde am luat câteva bijuterii vintage foarte, foarte mişto) şi de acolo, la pozat. Nu e ceva ce aş purta în mod normal dar îmi place să ies din zona mea de confort, ocazional.
Pin It

15 September 2014

Saint-Tropez

1 2 3 4 5 6 7 8 9
(Mango pants, Sheinside top, Zara bag and shoes, River Island bracelet, vintage earrings)

Pozele sunt făcute la castelul Cantacuzino, din Buşteni (superb aşezat, mi-a plăcut foarte mult acolo iar palatul e deosebit) însă o altă variantă care îmi trece acum prin minte, ar fi aşa:
-          Riviera franceză
-          Nisip alb şi ape albastre
-          Coafuri bufante, în stil Brigitte Bardot
-          Poate un cardigan cu dungi bretone?
-          Promenade de la Croisette
Sau hai, treacă-fie de la mine, şaormă c-un Alain Delon pe yacht (taci, că-i place)
alain delon

Nici n-am pretenţii.
Pin It

12 September 2014

Dulceaţă în şoşoni anyone?

d b g a c f e
(Asos skirt, River Island jacket, H&M hat and belt, Zara shoes, vintage Givenchy earrings)


În al treilea sau al patrulea an de şcoală, clasa noastră organizase un soi de serbare pentru sfârşitul de an. În cadrul ei, madam Niculescu, învăţătoarea mea, a zis că hai s-o punem şi de-o piesă de teatru. Să fie divertisment pentru babaci, alea alea.
Bine, boss, am zis noi. După circul cu cine e cine în piesă – adică bătaia pe roluri - (Vizi s-a jucat, dacă-mi amintesc corect), eu am prins rolul Doamnei Popescu. Câteva săptămâni de repetiţii şi alte cele, a venit sfârşitul de an, piesa s-a jucat, neamurile au percutat şi bine pa, vacanţăăăăă. Unde vreau să ajung! Eh, în piesa aia purtam o rochie lungă,  din dantelă bleu şi aveam pe cap o pălărie foarte similară ăsteia. Avea borul poate puţin mai larg şi modelul era mai alambicat, dar de la distanţă, sau cel puţin în memoria mea, pălăria era aproape identică. Era împrumutată de la mama, mare amatoare de pălării şi ea. Ţin minte că avea acum câţiva ani una roşie, din fetru, nu atât de voluminoasă dar foarte...vizibilă în mulţime. Îi prindea un ac de pălărie şi o asorta de regulă cu broşe-n piept sau coliere delicate, intercalate. Pornind de la imaginea asta şi încă una (impropriu spus imagine, e foarte vagă – se născuse frate miu, eu aveam 9 ani şi eram cu mama în parc, cu landoul, iar ea era într-o rochie de mătase mov, sandale cu toc cui şi acea pălărie neagră pe care am purtat-o la serbare), m-am gândit că undeva în stilul ăla vreau să mă prezint peste vreo 10 ani. Sigur, nu mă împiedică nimic s-o fac nici acum (a se vedea pozele) iar dacă azi vreau să fiu mama la 30 de ani sau baby Ava Gardner, fii sigur că fix asta o să fiu. Indiferent de ce norme de conduită mi se impun. Ceea ce vă doresc şi vouă.


Pin It
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...